Studiind cercetările științifice din anul 2016, care se referă la noi, bărbații, am aflat încă o dată o mulțime de lucruri noi și contradictorii despre noi. Dar, poți să nu ții minte aceste fapte pentru o lungă perioadă de timp, deoarece în anul 2017 totul se va schimba din nou.
- Femeile nu au nevoie de niște ”macho” puternici – despre asta scrie un profesor de antropologie de la Universitatea Yale în cartea sa ”How Men Age”. Sensul este următorul: îmbătrânirea naturală este mai sănătoasă decât menținerea artificială a corpului într-o formă, care nu corespunde vârstei, pe care o ai. Bărbații cu puțină grăsime în jurul taliei au gene de calitate mai bună și sistemul imunitar funcționează mai bine. Așa că, să trăiască Homer Simpson.
- Glumele fără sfârșit, bazate pe jocuri de cuvinte, sunt un semnal de probleme cu capul. Nu întotdeauna, desigur, dar a fost un astfel de caz: soția unui bărbat, cinci ani la rând suporta un flux de jocuri de cuvinte din partea soțului ei (el avea 60 de ani), iar apoi l-a dus la niște specialiști. În urma unor consultații și analize, s-a dovedit faptul că săracul bărbat avea probleme cu lobul frontal din cauza unei hemoragii nepericuloase, care și a fost cauza stării ciudate: această secțiune a creierului este responsabilă anume pentru simțul umorului.
- Vorbind la telefonul mobil, îți schimbi mersul tău. După cum s-a constatat la Universitatea din Delaware (SUA), vorbind la telefonul mobil atunci când mergi, tu ridici instinctiv genunchii mai sus și te apleci mai mult – astfel tu tinzi să reduci riscul de a te împiedica. Ai grijă de tine – fii atent.
- Riscul de a ”prinde” vreo infecție respiratorie virală acută depinde de anul nașterii, ne spune revista Science. Așa că, cei, care au venit în această lume înainte de anul 1968 sunt mai puțin sensibili la anumite tulpini ale virusului, decât cei născuți după 1968 (cei, care sunt mai în vârstă, au fost bolnavi din copilărie cu tot felul de boli și au reușit să dezvolte o imunitate mai puternică).
- Chiloții bărbătești din poliester înrăutățesc funcția de reproducere masculină. Ahmed Shafiq, un sexolog de la Universitatea din Cairo, a primit Premiul „prestigios” Nobel pentru faptul că șobolanii lui purtau ”lenjerie” de lână, bumbac și poliester – iar aceasta din urmă, de-a lungul timpului, reducea numărul de spermatozoizi din spermă. Motivul – încălcarea termoreglării în testicule.
- Nu toată carnea prelucrată este atât de rea. Se crede că mezelurile, cârnații, șunca, etc. cresc de câteva ori riscul de apariție a cancerului (50 grame pe zi – plus 18% de risc). Ce să alegi în schimb? Carne sacadată nesărată. Sau steak de vită mediu prăjit. Internetul în ajutor, puțină fantezie – și vei putea mânca fără pericol pentru sănătate.
- Nu trebuie să te antrenezi cu înverșunare, când ești foarte supărat de ceva, ne asigură autoritar jurnalul stiintific Circulation. Da, ne-am obișnuit să auzim că antrenamentele îmbunătățesc starea de spirit, dar oamenii de știință ne avertizează: emoțiile puternice împreună cu activitatea fizică – sunt o încercare prea mare pentru motorul tău. Așa că riscul nu merită în acest caz.
- Astăzi, noi știm cu siguranță, de ce te atrag atât de puternic sânii feminini. Ei bine, aproape cu siguranță. Atunci când îi atingi sfrârcurile, tu lansezi în femeie același set de reacții, care se întâmplă atunci când ea alăptează. Afecțiune, atașament, sensibilitate, îngrijire – asta tot ea începe să simtă pe ascuns și față de tine, și asta este exact ceea de ce ai tu nevoie. Totul este legat, reciproc, de parcă totul depinde una de alta. Și, se pare, că acest mecanism a reușit deja să se înrădăcineze în oameni odată cu evoluția.
- A fost făcută o invenție genială – „alcosynth” – un alcool sintetic, care nu provoacă mahmureală și nu dăunează organismului. Conform celor spuse de creatorul său, un specialist în domeniul de Neuroscience, profesorul David Nutt: „Din cauza alcoolului moe aproximativ patru milioane de oameni în fiecare an. Trebuie să oprim acest masacru o dată pentru totdeauna”. Alcosynth nu este patentat încă și structura sa nu este încă clară, dar se știe numai că aceasta include aproximativ 90 de componente. Alcoolul obișnuit, doar în doze mici, este încă considerat a fi sănătos pentru noi: oamenii de știință australieni au observat, că 10-20 de grame de alcool pur în fiecare zi (un pahar de vin), reduc riscul de dezvoltare a sindromului metabolic.
- Este mai bine să faci mai multe fotografii în timpul călătoriilor, decât să nu faci deloc acest lucru. Cineva, probabil, este chiar iritat de pasiunea ta de a ”clicka”, dar tu nu te distrage: cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Sud (SUA) spun, că dacă în timpul călătotiei faci multe poze, când te întorci acasă, ai amintiri mai bogate și, în general, te simți mai satisfăcut de felul în care te-ai odihnit. Și, un plus mai este faptul că aceste poze te vor ajuta la bătrânețe să-ți împrospătezi memoria.
- Am sosit: s-a dovedit că cartofii cresc tensiunea arterială. la oamenii, care consumă cartofi în orice formă, de patru sau mai multe ori pe săptămână, riscul de hipertensiune arterială crește cu 11% (în comparație cu cei, care consumă cartofi nu mai mult de o dată în lună). Numai nu arunca acum de furie vreun cartof în perete, nu schimbi nimic. Pur și simplu nu exagera, mai mănâncă și tu alte legume pe lângă cartofi.
- Bărbații grași apreciază mai rău distanța ”la ochi” – așa se spune în revista Acta Psychologica. Persoanele cu diferite indice de masă corporală au fost rugate să determine distanța până la conuri, situate la 10, 15, 20 și 25 de metri de la ei, și astfel, cercetătorii au găsit un șablon: cu cât mai grasă era persoana, cu atât mai mare i se părea distanța. Pentru că o astfel de persoană apreciază nu atât de mult spațiul, cât cheltuielile de energie, care vor fi necesare pentru a o depăși.
- Dependența de băuturi foarte fierbinți (mai fierbinte decât 65°C) crește riscul de dezvoltare de cancer. Dacă îți place fierbintele – chill out. Potrivit publicației științifice The Lancet Oncology, sub lovitură se află în primul rând esofagul tău, ale cărui celule suferă cu fiecare înghițitură de apă clocotită.
- Pokemon Go – un lucru util pentru sănătatea ta. Cine și ce nu ar spune, dar medicii spun despre ale sale: nu vei găsi un Pokemon stând la televizor sau întins în pat, iar să mergi mult pe jos – este foarte bine pentru sănătate. Acesta este anume acel caz, când tehnologia, fără nici un efort, schimbă comportamentul omului spre bine. De-ar fi mai multe astfel de ”tehnologii”.
- În scopul de a realiza mai mult în sala de forță, este necesar să concurezi numaidecât cu cineva. Concurența sănătoasă – este cel mai bun factor de motivare, ne spune revista Preventive Medicine Reports și ne aduce datele sale: în timpul experimentului, cei, care au mers la ședințele de grup, vizitau cu 90% mai multe antrenamente, decât cei, care se ocupau individual. Nu avem nimic de adăugat aici.
- Este periculos pentru sănătate să întreții o familie – iată ce susțin sociologii de la Universitatea din Connecticut (SUA). Motivul – mai mult stres și mai puține șanse să ai grijă în modul corespunzător de propria persoană. Nu prea pare a fi o știre, dar mulțumim, că măcar cineva acordă o atenție la noi, ”dobânditorii”.
- Creierul masculin nu este proiectat pentru multitasking (pe românește: a face mai multe activități simultan). Angajații de la un laborator științifico-educativ de neurolingvistică au efectuat un experiment și raportează: un creier feminin nu are nevoie de energie suplimentară, pentru a sări de la o treabă la alta sau de la o sarcină la alta. Bărbatul, însă, are nevoie. Asta-i tot, subiectul este închis, lăsați-mă în pace să termin un lucru de făcut, apoi vorbim despre cea de-a doua întrebare!
- Somnul de după-amiază – o invenție a omului modern. Dacă nu ai știut, există un astfel de sfat: dacă nu ai dormit suficient – trage un pui de somn în timpul zilei. Dar, antropologii susțin, că somnul în timpul zilei nu este tipic pentru oameni. De-a lungul istoriei lungi a speciei noastre, noi nu am avut un astfel de obicei – și nu avem pentru ce a începe. Au supraviețuit cumva strămoșii noștri fără aceste maniere sibaritice.
- Bărbații recunosc fețele mai bine decât femeile! Dar numai anumite fețe – cele ale jucăriilor-Transformers. Dar și asta este o victorie mică, pentru că mai devreme, ele (femeile) erau lideri în mod necondiționat în acest domeniu. Iar acum nu.
- Gândurile despre moarte îți măresc indicatorii fizici ai corpului tău. În Universitatea din Arizona (SUA), echipei de baschet înainte de joc, fie în cuvinte sau cu ajutorul imaginilor li se amintea, că noi toți suntem muritori. Și apoi trimiteau jucătorii pe teren. Ca rezultat, fiecare jucător depunea mai mult efort și era mai productiv, decât de obicei. De ce? Pentru că autorealizarea de înaltă calitate ne ajută să împingem frica de moarte un pic mai departe.
Ok. Așteptăm acum anul viitor!
Pingback: De ce are nevoie un bărbat și o femeie? | Beneficii Pentru Sănătate