Sănătate 6.726

7 semne, că a venit timpul să te lași de alcool

p_1360_1469952103_160

Dacă nu ai înțeles încă pe deplin, cât de mult alcoolul îți încurcă să trăiești, iată o listă a principalelor caracteristici ale unui bețivan adevărat. Dacă cel puțin una dintre ele îți este foarte cunoscută, este timpul să iei măsuri.

Nu atât de mult timp în urmă, puteai veni cu ușurință la birou cu mahmureală. Te gândeai – abia după 40 de ani vine timpul de a te liniști, iar până atunci îți poți permite. Dimineața, îți țineai respirația în lift, de teama că mirosul din gura ta îi va doborî pe toți din jur. Și apoi o pereche în vârstă de 25 de ani, au inventat Google și totul s-a dus pe apa sâmbetei. Ei, de fapt, au ridicat ștacheta. Dintr-o dată de la tine au început să aștepte mai mult și băutul în vârsta, când demult nu mai ești student, a încetat să mai fie o normă a vieții.

Cum să înțelegi, ești tu un alcoolic, adică o persoană diagnosticată, sau încă mergi spre această direcție? Sau poate că ești un băutor obișnuit, care crede că este un alcoolic, așa cum un om cu cap bolnav crede, că are cancer la creier? Mai jos am încercat să punem lucrurile în ordine și să-ți prezentăm șapte semne destul de clare ale unui alcoolic.

  1. Tu citești în reviste articole cu titlul „Șapte semne, că este timpul să te lași de alcool”

Tu doar nu mergi la un club gay, să te uiți la contingentul de acolo și să te asigur, că nu ești unul dintre ei, înainte să-i faci prietenei tale o cerere de căsătorie. Oamenii care tratează alcoolismul cred: dacă ai vreo preocupare în legătură cu alcoolul, acesta este un semn de avertizare serios.

  1. Tu bei un pahar seara, dar te gândești la el toată ziua

Poți să fii un alcoolic dar să bei puțin. Alcoolismul – ca un aspirator pentru suflet: scoate tot, lăsând doar alcoolul. Chiar dacă nu îl bei. Toată viața ta, toate gândurile se învârtesc în jurul băuturii – un semn de alcoolism.

  1. Îți pare foarte rău

Dacă în fiecare dimineață îți amintești cu greu cu cine ai fost nepoliticos ieri, apoi trimiți prietenilor cu care ai băut, mesaje de scuze, acest lucru este un semn foarte important al alcoolismului. Băutura te schimbă foarte mult, oare aceasta nu este un motiv serios să te lași de ea o dată pentru totdeauna?

  1. Tu bei singur

În general, cei care nu au probleme cu alcoolul, socot băutura ca o componentă nesemnificativă a vieții sale sociale. Pentru ei, un pahar de șampanie la o nunta este o parte a festivității. Iar pentru un alcoolic – este o băutură gratuită și plăcerea va fi mai puternică, dacă toți oaspeții vor pleca din cameră.

  1. Cu tine tot timpul se întâmplă neplăceri, dar tu nu ești vinovat

Dacă ai cheltuit toți banii și trăiești de la salariu la salariu, fără niciun plan pentru viitor, este de vină criza, nu-i așa? Iar dacă s-au înrăutățit relațiile cu prietenii, aceasta se datorează faptului că ei sunt răi, da? Cu cât mai multe probleme ai în viața ta, cu atât mai probabil, că sub pat sunt multe sticle goale.

  1. Prima dată tu ai băut la 12 ani

Desigur, alcoolismul are o componentă genetică, astfel încât riscul este mai mare, dacă în familia ta au fost precedente. Dar studiul publicat în 2009 la Universitatea din Miami spune, că prima utilizare a alcoolului, dacă are loc înainte de vârsta de 13 ani, cu o probabilitate mare „include” această genă, care doarme.

  1. Tu bei până la inconștiență

Te trezești în pat cu o străină. Nu-ți amintești cum ai ajuns acasă. Asculți istorii despre ceea ce ai făcut și te miri. Toate acestea sunt semne de alcoolism – alcoolicii deseori au probleme de memorie. Tot ce a fost scris aici este adevărat. La oamenii normali nu se întâmplă așa ceva.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *