Publicăm o poveste foarte emoționantă de Raphael Zohler.
Moartea vine întotdeauna pe neașteptate. Chiar cei terminali au speranța că chiar dacă vor muri nu o să fie azi. Poate o săptămână mai târziu. Dar nu acum, şi nu azi.
Moartea tatălui meu a fost şi cea mai neașteptată. A plecat la vârsta de 27 de ani, ca şi mulți muzicieni proeminenți din „Clubul 27”. El a fost tânăr, prea tânăr. Tatăl meu nu a fost un muzician şi nici o persoană celebră. Cancerul nu-şi alege victimele. El a plecat atunci când am avut 8 ani, şi am fost deja destul de matur, ca să-i port dorul toată viața. În cazul în care el ar fi murit mai devreme, mi-aş fi amintit de tatăl meu şi nu aş fi simţit nici o durere, dar atunci nu aş fi avut tată. Totusi, mi-am amintit de el, şi pentru acest fapt am avut un tată.
Dacă ar fi fost în viaţă, el m-ar putea linişti cu glume. M-ar putea săruta pe frunte, înainte de a adormi. Aş fi fost fan de aceeași echipa de fotbal, pentru care a fost el însuși fan, şi mi-ar fi explicat unele lucruri mult mai bine ca mama.
El niciodată nu mi-a spus că va muri în curând. Chiar şi atunci când a fost culcat într-un pat de spital cu tuburi prin tot corpul, el nu a spus un cuvânt. Tatăl meu făcea planuri pentru anul următor, chiar dacă el știa că nu o să fi lângă noi nici luna viitoare. Anul viitor vom merge la pescuit, de călătorie şi vom vizita locuri în care nu au fost niciodată. Anul viitor va fi minunat. Asta era ceea ce visam.
Presupun că el a crezut că o astfel de atitudine îmi va aduce noroc. Să faci planuri pentru pe viitor a fost un mod de a păstra speranţă. M-a facut sa zâmbesc până la capăt. El ştia ce se va întâmpla, dar nu a spus un cuvânt pentru că nu a vrut să vadă lacrimile mele.
Într-o zi mama mea, în mod neaşteptat, m-a luat de la şcoală şi ne-am dus la spital. Medicul ne-a dat vestea tristă cu toată politeţea, de care era capabil. Mama plângea, pentru că avea încă o speranţă mică. Eu eram în stare de şoc. Ce înseamnă aceasta? Nu era doar o altă boală, pe care medicii o pot vindeca? M-am simţit trădat. Am strigat cu furie, până nu mi-am dat seama că părintele meu nu mai este. Şi am început să plâng.
Atunci sa întâmplat ceva. Cu o cutie de subsuoară o asistentă medicală a venit la mine. Această cutie a fost umplută cu plicuri sigilate cu note, în loc de o adresă. Apoi asistenta mi-a înmânat o singură scrisoare din cutie.
„Tatăl tău mi-a cerut să-ţi transmit această cutie. El a petrecut toată săptămâna scriindu-te, şi ar dorit să citești prima scrisoare chiar acum. Fi tare.”
Pe plic era o inscripție „Când nu o să mai fiu”. Am deschis-o.
Fiule,
Dacă citești acest lucru, înseamnă ca eu sunt mort. Îmi pare rău. Știam că o să mor.
Nu vroiam să-ţi spun că se va întâmpla, nu voiam să te fac să plângi. Așa am decis. Cred că o persoana care are de gând să moară are dreptul de a acționa de un mod ceva mai egoist.
Mai trebuie să te învăț multe. În cele din urmă, încă nu ştii nimic. Pentru aceasta am scris aceste scrisori. Nu le deschide, doar la momentul potrivit, bine? Acest lucru este înţelegerea noastră.
Te iubesc. Ai grijă de mama. Acum tu eşti bărbatul din casa.
Te iubesc, tata.
Scrisoarea zbârcită, pe care de abia o puteam citi m-a calmat, m-a făcut chiar să zâmbesc. Astefel de chestie interesantă a inventat taică-meu.
Această cutie a devenit cel mai important lucru din viața mea. I-am spus mamei să nu o deschidă. Scrisorile erau ale mele şi nimeni altcineva nu le poate citi. Am învățat din memorie toate numele de pe plicuri pe care le aveam de deschis. Dar era nevoie de un timp, ca aceste momente să ajungă. Si uitasem de scrisori.
Șapte ani mai târziu, după ce ne-am mutat la o nouă locație, nu aveam nici o idee unde era cutia. Mi-a ieşit din cap unde poate fi, dar nici nu am prea căutat-o. Până nu s-a întâmplat ceva.
Mama nu s-a mai căsătorit din nou. Nu știu de ce, dar aş fi dori să cred că tatăl meu a fost iubirea vieții ei. La acel moment a avut un tip care nu făcea doi bani. M-am gândit că ea se dejoseşte, întâlnindu-se cu el. El nu a respectat-o. Ea merita pe cineva mult mai bun decât tipul pe care l-a întâlnit într-un bar.
Îmi amintesc încă palma care mi-a dat-o după ce am rostit cuvântul „bar”. Eu recunosc că am meritat-o. Atunci când pielea mea era încă în flăcări, mi-am amintit cutia cu scrisori, sau mai degrabă o anumită scrisoare numită „Atunci când o să ai cea mai grozavă ceartă cu mama.”
Am căutat dormitorul ei şi am găsit cutia în interiorul unui geamantan plasat în partea de sus a garderobei. Am privit plicurile, şi mi-am dat seama că am uitat să deschid plicul cu cuvintele, „atunci când o să ai primul sărut”. M-am urât pentru acest fapt şi am decis să-l deschid mai apoi. În cele din urmă am găsit ceea ce căutam.
Acum du-te şi cereți scuze de la ea.
Nu stiu de ce v-aţi certat si nu stiu cine are dreptate. Dar o cunosc pe mama ta. Doar cereţi scuze, şi cesta va fi cel mai corect lucru.
Ea este mama ta, ea te iubește mai mult decât orice pe această lume. Știai că ea te-a născut în mod natural deoarece cineva i-a spus că ar fi mai bine pentru tine? Ai văzut vreodată o femeie născând? Sau ai nevoie de o dovada de iubire mai mare?
Cereți scuze. Ea te va ierta.
Tatăl meu nu a fost un mare scriitor, el a fost doar un funcționar de bancă. Dar cuvintele lui au avut un mare impact asupra mea. Acestea au fost cuvinte cu mai multă înțelepciune, decât tot ce mi s-a întâmplat în viața mea în 15 ani.
M-am repezit către camera mamei şi am deschis uşa. Am plâns când ea s-a întors către mine şi s-a privit în ochi. Îmi amintesc că m-am apropiat către ea, ținând în mână scrisoarea scrisă de tatăl meu. Ea m-a îmbrățișat, si am stat în tăcere.
Me-am împăcat şi am vorbit un pic despre el. Într-un fel, am simțit că el era pe lângă noi. Eu, mama mea şi o parte din tatăl meu, care rămas pe o bucată de hârtie.
A trecut ceva timp de atunci, înainte de a fi citit eu plicul „Când pierzi virginitatea.”
Felicitări, fiuleț.
Nu-ţi vă face griji, cu timpul va fi mai bine. Pentru prima dată este întotdeauna înfricoșător. Prima dată când mi s-a înâmplat era cu o femeie urata, care, în plus, a fost o prostituată.
Teama mea cea mai mare este că o să întrebi pe maicăta ce e virginitatea după ce ai citit acest cuvânt.
Tatăl meu mi-a urmat prin toată viaţa mea. El a fost cu mine, chiar dacă era mort de mult timp. Cuvintele lui au reușit să facă ceea ce nimeni altcineva nu ar putea face: mi-au dat puterea de a depăși nenumărate dificultăți în viața mea. El a ştiut întotdeauna cum să mă facă să râd atunci când totul în jur pare sumbru, m-a ajutat a-mi goli mintea în momentele mele de furie.
Scrisoarea «Când te vei casatori» m-a emoționat enorm de mult. Dar nu atât de mult ca scrisoarea „Când vei deveni un tată.
Acum, vei înțelege ce e dragostea adevărată fiule. Vei înțelege cât de mult o iubești, dar dragostea adevărată este ceea ce o să simți către această creatură mică ce e aproape de tine. Nu știu, ce e băiat sau fată.
Cea mai dureroasă scrisoare pe care am citit-o vreodată a fost, de asemenea, şi cea mai scurtă dintre cele care tatăl meu mi-a scris. Sunt sigur, că în momentul când a scris aceste trei cuvinte, taică-meu a suferit la fel de mult ca şi mine. A durat un timp, dar în cele din urmă am fost nevoit să deschid plicul «Când mama ta va muri»
Acum este a mea.
Glumeț! A fost singura scrisoare care nu a provocat un zâmbet pe fața mea.
Am ţinut întotdeauna promisiunile şi nu am citit scrisorile înainte de timp. Cu excepția scrisorii „În cazul în care ai înțeles că eşti gay”. A fost una dintre scrisorile cele mai amuzante.
Ce pot sa spun? Mă bucur că eu sunt mort.
Glumele deoparte, dar în pragul morții mi-am dat seama că ne pasă prea mult despre lucruri pe care nu sunt așa importante. Crezi că acest lucru va schimba ceva, fiule?
Aștept mereu momentul următor, următoarea scrisoare, o altă lecție pe care taică-meu o să mă învețe. Este uimitor ce lecții poate da un om de 27 de ani la un bătrân de 85 de ani, ceea ce am devenit eu.
Acum, când eu sunt într-un pat de spital, cu tuburi în nas şi gât din cauza acestui tip de cancer blestemat, conduc cu degetele pe hârtia veștezită o singurei scrisori, care încă nu am avut timp pentru de deschis. Sentința „Atunci când este timpul tău” abia poate fi citită pe plic.
Nu vreau să-l deschid. Mi-e frică. Nu vreau să cred că timpul meu este aproape. Nimeni nu crede că într-o zi va muri.
Inspir aer, deschid plicul.
Salut, fiule. Sper că eşti deja un om bătrân.
Știi, această scrisoare am scris-o prima şi a fost cel mai ușor lucru pentru mine. Această scrisoare, care m-a eliberat de durerea de a te pierde. Cred că mintea devine mai clară, atunci când eşti atât de aproape de final. E mai ușor de vorbit despre asta.
Ultimele zile aici m-am gândit despre viața mea. A fost scurtă, dar foarte fericită. Am fost tatăl tău si soțul mamei tale. Ce-aş mai putea cere? Acest fapt mi-a dat pace minții. Si acum și tu sa faci la fel.
Sfatul meu pentru tine: nu-ţi fie frică.