Înțelegere cu tine însuți, în condiții favorabile.
Aveam 34 de ani, când am realizat că m-am transformat într-un porc gras şi leneș.
Au început să apară dificultăți de respirație, durere în inima, în articulații. Dar principalul motiv pentru a-mi schimba viaţa a apărut după ce mi-am văzut fața pe o fotografie în compania prietenilor mei. Atunci am jurat să găsesc o modalitate de a ieşi din această situație delicată.
Ies din groapă
Primul lucru pe care l-am întreprins a fost să mă privesc de afară. Spectacolul a fost îngrozitor. În un apartament, umplut de suveniruri fără rost, lipite de pereți si puse pe rafturi; aglomerat acesta cu mobilier; umplut cu documente, cărţi şi lucruri de nimic (dacă cumva voi avea nevoie de toate acestea mă gândeam), era așezat un om neîndemânatic şi greoi. Atunci când acest om intra la bucătăria strânsă de dulapuri, plină de veselă şi ustensile de bucătărie inutile, şi deschidea un frigider plin de produse alimentare, din cauza slăbiciunii şi foametei cronice îi tremurau mâinile. În general starea poate fi descrisă după cum urmează: panica si depresie. Nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine, eu nu mai puteam controla viaţa mea. Totul în jurul meu mă chema undeva, acest apel rupându-mă în bucăţi: posterele de pe pereţi mă chemau în concediu, în care nu puteam merge din cauza muncii supraîncărcate; suvenirele, picturile şi cadourile vechi, amplasate pe la colturi, invitându-mă undeva într-un trecut în care nu puteam ajunge; frigiderul mă invita să mânc bine, inclusiv odihna de după masă posterioară. Iar vocile din receptorul telefonului insistau să alunecat de pe canapea şi să mă târăsc la masă şi să mă apuc de muncă.
Ei bine, vă povestesc ce am făcut, ca să evit să fiu rupt pr bucăți. Am deconectat telefonul. Apoi am început să distrug tot ceia ce mă chema undeva, tot ceia de ce eram legat înainte. Am aruncat la coşul de gunoi suvenirurile si cadourile, cărțile şi revistele, toate lucrurile de la categoria de „dacă cumva voi avea nevoie de toate acestea”; jumătate din mobilierul care-l aveam la momentul respectiv; am curățat bucătăria nu numai de lucruri innecesare, dar, de asemenea de alimente şi chiar de tacâmuri, lăsând doar cele mai necesare din acestea.
A fost cea mai nebună acțiune din viața mea
Câteva zile mai târziu m-am trezit într-un apartament curat, gol, cu pereți albi inocenți, în afara geamurilor căruia era o zăpadă de un alb inocent de februarie, un alb ce se accentua cu trecerea orelor, sau cel puțin asta era impresia ce o lăsa. La birou acuma am o masă şi un scaun de birou; in dormitor – un pat şi un dulap pentru lenjerie de pat. Îm bucătăria goală se dezvăluie în faţa mea un frigider de intestine albe, unde se afla numai acele produse care sunt clar şi simplu de înţeles pentru conștiință: lapte, oua, unt, carne, portocale. În dulapul alb din bucătărie: pâine şi vin.
Şi s-a întâmplat un miracol. S-au şters granițele ce mă limitau de atât timp şi lanțurile dependenței s-au rupt. Înainte, când ieșeam pe stradă, simțeam magnetul misterios trăgându-mă înapoi în gaura mea. În schimb acum casa mă lăsa să mă plimb şi acuma mă pierdeam pe străzile pline de zăpadă. Despre sport vorba încă nu veniseră. Dar cel mai important lucru a fost că dintr-o dată am devenit un om absolut liber!
Iar acasă mă aștepta suprafața netedă a biroului, pe care acuma se pune doar cele mai necesare lucruri. Evocând în mintea mea un birou curat şi o foaie albă de hârtie pe suprafața sa, am început treptat să înțeleg care este actul cel important din viaţa mea ce trebuie completat.
Am decis să compun şi să semnez un contract cu mine însumi în condițiile cele mai avantajoase.
Aici este ceea ce s-a primit.
- MUNCA
De azi încolo o să mă apuc doar de ceia ce înțeleg în mod clar şi este de înțeles. Dacă vor pot să mă concedieze, dar refuz insistent să efectuez ceea ce în interiorul meu mă pune furios. Nu vreau să trăiesc într-o furie continuă.
- STRADA
Din moment ce e nevoie (ca şi multă altă lume de aci) să lucrezi câte „24 de hore pe zi”, î-mi fixez eu premiul ca o ieşire la plimbat pe stradă. Şi nu pe o oră sau două pe zi, ci în acest fel: am făcut ceva util – m-am ridicat şi am plecat. Cel puţin pe cinci minute, nu contează. Şi nu contează dacă lucrez la domiciliu sau la birou. În orice oficiu acum nu există astfel de legi feroce încât oamenii nu ar putea merge să iasă afara. Şi nu la o pauză de fumat, ci anume pe strada!
- FUMATUL
De acum încolo, nu fumez oriunde, mai ales la masa de lucru. Locul pentru fumat este balconul. Loc foarte inconfortabil în timpul iernii; dar si asta e un plus: pentru că nu te reţii. Țigara va fi la fel un premiu: pentru ceea ce ai lucrat, şi apoi ai ieșit pe strada. Este în această ordine: locul de muncă ; – strada; – o țigară. Ca urmare, un pachet pe zi s-a redus la cinci țigări: revenind din strada, mă grăbeam la pupitru, uitând de toate şi de țigări.
- MÂNCAREA
In nici un caz nu sufăr de foame, dar fac o distincție clară între cuvintele „a se îndopa” şi „a mânca”. Mânc doar ceea ce este uşor de înțeles pentru mine. Deci o plăcintă sau kebab de conținut necunoscut şi de nicăieri se înlocuiește cu ceva simplu, natural, curat, ceva mai aproape de natură. Dar salata cea „aproape de natura” făcută din ton cu crab, cartofi, maioneză, ananas, mere, oua, carne, pui şi mazăre verde” o înlocuiesc cu ceva unic din această listă – ştiu că eclectica este dificil de înțeles. Vă zic fără nici o rezervă: este vorba nu despre insuficientă alimentare, ci de faptul că produsele alimentare din farfurie să fi fost ceva uşor pentru digestie.
- ALCOOLUL
Din această zi nu mai este un produs oarecare, ci medicament. Medicamentul ajută în cazul în care acesta este dozat într-un anumit fel. Şi într-adevăr: berea curăță organismul, țuica dilată vasele de sânge, iar vinul reduce stresul. Dar numai in doze rezonabile.
- EU: ÎN VIITOR
Pun în faţa mea, într-un loc proeminent, o fotografie: cum o să arăt peste 5 ani. O privesc, şi mă compar cu ea. Această poză poate fi un Brad Pitt, sau o persoană pe care o admir; dar rezultă din acest această înțelegere că sunt eu după cinci ani. Râdeţi dacă doriţi, dar corpul meu într-un mod curios citeşte matricea idealului meu, şi o aplică cu mine însumi.
- EU ŞI CEI CE-VI SUNT DRAGI
Promit să nu atrag pe nimeni în jocul meu interesant, dar pe un exemplu personal voi demonstra, că aşa cum trăiesc eu este foarte sănătos şi interesant. Nu o să atrag pe nimeni deoarece bioritmurile noastre pot să nu coincidă. De la bun început, am convenit că: soția iese afara atunci când îi este comod, sau îi convine; mă duc afară la rândul meu atunci când îmi convine mie. În cazul în care plimbările noastre coincid, este o mare fericire pe noi. Dar în orice caz să nu stau la ușă să mă milogesc: „Poate vii? Vezi cât de mișto e afară!” Același lucru se aplică la mesele comune: doar este elementul cel mai picant în relațiile familiale: „Cum?! Tu nu vrei să mânci din plăcinta ce am făcut-o?! Tu nu mă iubești şi niciodată nu m-ai iubit!” De la bun început ne-am decis: nici o acțiune „de companie”. Împreună, numai în cazul în care dorințele noastre sunt la fel.
Șase luni mai târziu, între oameni ca şi cum eram – (din ăștia cu burtă), am devenit cunoscut ca un om, „ciudat”, deoarece el nu beam, nu fumam şi nu vizitam baruri „de companie”. Am început să fiu foarte productiv, iar afară părea că am suficientă energie să alerg căţiva metri. Atunci am întâlnit niște băieți sportivi care mi-au strigat în urmă: „Omule, dacă dorești să alergi, cumpără-ți niște adidași!”
Şi m-am dus să-mi cumpăr adidași.
Acum am 52 ani. Spun asta nu pentru a obține mai multe comentarii pe tema „ce-am făcut şi ce băiat bun sun”, ci pentru că cred nu există astfel de cuvinte: “am prea mulți ani…”,”este prea târziu” sau „totul este pierdut”. Principalul lucru este să dorești şi… primești plăcere de la viață.
Morala din această poveste este simplă: tot ceea ceea ce ne înconjoară, este de asemenea, în noi, în sufletul nostru. Haosul în jurul nostru îl creează haos din interiorul corpului nostru. Corpul nostru nu poate funcționa corect în haos.