Sănătate 352

Istoria băuturilor alcoolice

Istoria băuturilor alcoolice

Băuturile alcoolice au fost folosite aproape pe întreaga planetă, înca din timpuri străvechi, istoria lor are mai mult de o mie de ani. Practic, fiecare civilizație străveche știa vreo metodă pentru producerea băuturilor îmbătătoare. Acestea erau folosite în timpul ritualurilor religioase, pentru dezinfectarea apei, pentru tratamentul unor boli, precum și pur și simplu pentru proprietățile lor gustative.

Berea

Berea este una dintre cele mai vechi băuturi alcoolice. Din cauza valorii sale nutriționale, această băutură era adesea numită pâine lichidă. Prima consemnare a folosirii berii aparține mileniului VI î.e.n. Cele mai vechi rețete de bere au fost găsite în timpul săpăturilor din Egipt și Mesopotamia.

În Grecia Antică și Roma antică, berea era considerată a fi o băutură pentru barbari și, spre deosebire de vin, nu era deosebit de populară. Dar, în acele zone în care cultivarea strugurilor era dificilă din cauza condițiilor climatice, berea era larg răspândită. Popoarele celtice și germanice din timpuri străvechi preparau această băutură din orz, ovăz, secară și grâu. În Scandinavia, oamenii foloseau orzul în cea mai mare parte pentru prapararea berii, dar nu pentru pâine, iar despre anii de înfometare spuneau: „Anul acesta este atât de puțin orz, încât nu este de ajuns nici pentru bere”.

În Evul Mediu, procesul de producție a berii a fost perfectat de către călugări, care în secolul VIII au început să folosească hameiul pentru fabricarea berii. Aprozimativ din aceeași perioadă datează începutul producției industriale de bere în mănăstiri. În secolul al XIV-lea a fost construită prima fabrică de bere, iar în secolele XV-XVI apar magazinele cu bere. În anul 1516, în Bavaria a fost emisă o lege, care a devenit, de fapt, primul standard de stat pentru bere. Potrivit acestei legi, berea poate fi făcută numai din orz, apă și hamei. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea la această listă a fost adăugată și drojdia.

Vinul

Istoria producerii vinului are o vechime de peste 8000 de ani, iar cel mai vechi dintre vasele, în care oamenii de știință au găsit rămășițe de vin, a fost făcut aproximativ în mileniul VI î.e.n. În Egiptul antic, arta vinificației a atins un nivel foarte înalt. Anume în Egiptul antic, pentru prima dată, oamenii au început să indice pe vasele de vin data producerii acestuia.

În Grecia antică și Roma antică practic toate segmentele de populație consumau vin. S-a decis să se dilueze vinul cu apă, pentru a reduce tăria acestuia și pentru a deschide toate nuanțele aromei. Apa era diluată cu vin pentru dezinfecție și pentru o mai bună potolire a setei. În miturile antice putem întâlni adesea menționări despre vin, această băutură era considerată sacră. Zeul vinului în Grecia antică era considerat zeul Dionysos, pe care romanii îl numeau Bachus. Condițiile climatice din Grecia și Italia au contribuit la dezvoltarea vinificației, iar datorită cuceririlor romane, vinul a fost larg răspândit în toată Europa. Anume în acea perioadă au fost puse multe dintre cele mai bune și cunoscute podgorii moderne din Franța și Germania. În Roma antică, a fost inventată tehnologia de fermentare la rece și de încălzire artificială a mustului. Romanii au fost primii, care au început să lege vița de vie și să producă drenajul solului.

În Evul Mediu principalele centre de producție de vin erau mănăstirile, care făceau această băutură nu numai pentru slujbele religioase, dar și pentru vânzare. În anul 1531, în Champagne, a fost descoperit o metodă de producere a vinului spumant. În anul 1715 s-au învățat să producă vinurile de masă. Timp de mai multe secole, vinul era turnat prin butoaie, depozitat în ulcioare și numai la sfârșitul secolului al XVIII-lea au apărut primele vase de sticlă pentru vin.

Europenii puneau viță de vie în toate țările cucerite, în cazul în care permiteau condițiile climatice. Astfel, la zonele tradiționale de vinificație s-au adăugat America de Nord și de Sud, Australia și Africa de Sud. Cu toate acestea, până în ziua de astăzi, cel mai bun vin este considerat cel francez.

Loading...

Brandy

Printre istorici nu există nicio opinie comună cu privire la momentul și de către cine a fost inventat brandy. Unii cred, că țara, unde a apărut pentru prima oară această băutură alcoolică este Grecia antică, alții consideră, că în China antică, și chiar în Babilonul antic. Pentru ca vinul să nu se strice pe drum și să ocupe mai puțin spațiu în timpul ce este transportat, comercianții îl distilau, iar înainte de a-l vinde, diluau concentratul obținut cu apă. Cu toate acestea, distilatul de vin, care era depozitat și transportat în butoaie de stejar, s-a dovedit a fi mai aromat și mai gustos decât vinul, din care acesta era obținut și decât ceea, ce se obținea în urma diluării. Această băutură concentrată, care a fost numit „vin ars» ( «branwin» în limba olandeză) și a devenit foarte popular în Europa.

Treptat, aproape în fiecare țară europeană au apărut propriile sale tipuri naționale de brandy. Gustul său depinde de procesul de producție și de materiile prime folosite. Brandy este produs pe baza de struguri, resturile de struguri și fructe. Cel mai faimos brandy din fructe și fructe de pădure este țuica de prune și Calvados, care este produs din mere. Din resturile de struguri, prin metoda de distilare se obține grappa italiană, chacha georgiană și rakia din Balcani. Printre toate felurile de brandy din struguri, cel mai renumit este coniacul.

Ar trebui menționat faptul că denumirea de ”coniac” poate fi atribuită numai brandy produs în Franța, în departamentul Charente, în apropierea orașului Cognac. Mai ales că soiurile de struguri, din care este fabricat coniacul, sunt strict definite de legea franceză. Toate celelalte mărci de brandy, inclusiv Armagnac produs în Gascony și coniacul armean atât de popular în țara noastră, nu sunt considerate a fi coniacuri.

Vodca

Până în ziua de astăzi nu este cunoscut momentul exact și locul de invenție a vodcii. Câteva țări, precum Rusia, Belarus, Finlanda, Ucraina și Polonia pretind la ”titlul” de țară, unde a apărut pentru prima dată această băutură alcoolică. Se consideră, că cea mai veche mențiune de vodca se referă la secolul al XII-lea. Atunci ea era folosită mai mult ca un preparat medicamentos. Producția de vodca a devenit posibilă datorită inventării de către arabi al procesului de distilare. Cu ajutorul distilării, medicul persan Ar-Razi, în secolul al XI-lea, a fost primul, care a reușit să extragă alcoolul etilic. În Europa, alchimiștii care au învățat, de asemenea, procesul de producere a etanolului, se ocupau activ de distilare.

Pe lângă vodca obișnuită din cereale, care se produce din grâu, secară și băuturi spirtoase de orz, există, de asemenea, vodca din struguri, orez și fructe.

Romul

Băuturile alcoolice din sucul de trestie de zahăr, care pot fi considerate strămoșii romului, au apărut în India antică și China antică. Istoria romului, ca atare, începe în secolul al XVII-lea din Caraibe, unde trestie de zahar a nimerit datorită europenilor. La acel moment, locuitorii din Caraibe au constatat că melasa – un produs secundar al producției de zahăr – în timpul fermentației devine o băutură alcoolică. Primul rom adevărat a apărut atunci când oamenii s-au învățat să distileze această băutură, crescându-i astfel tăria. El a câștigat rapid popularitate nu numai în Caraibe, dar și în America colonială.

Există două versiuni ale originii cuvântului „rom”. Conform uneia dintre ele, cuvântul vine de la «saccharum» – numele latin al trestiei de zahăr. Conform altei variante, a venit ca urmare a reducerii cuvântului «rumballion», care înseamnă „dezordine”. Romul era deosebit de popular printre rândurile piraților și marinarilor. În această perioadă istorică oamenii nu puteau încă să păstreze mult timp apa proaspătă și în timpul călătoriilor lungi ea se strica. Prin urmare, corăbiile luau în loc de apă stocuri de băuturi alcoolice, în special – rom. Romul era folosit și în Marina Britanică.

La fel ca și marinarii, coloniștii americani încercau să nu bea apă proaspătă, deoarece se temeau de diferite boli și preferau să o dilueze cu rom. Cu puțin timp înainte de război pentru independența Statelor Unite, consumul de rom în coloniile americane era egală cu 13,5 litri per persoană pe an, inclusiv copiii.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost dezvoltată o metodă de obținere a romului alb, mai ușor și mai moale, decât versiunea anterioară. Pentru asta a fost nevoie să se îmbunătățească tehnologia de filtrarea și de distilare. În prezent, există mai multe soiuri de rom. Cel mai frecvent se folosește clasificarea, potrivit căreia această băutură alcoolică poate fi deschis la culoare, auriu și închis la culoare. Primul este, de asemenea, numit alb sau argintiu, al doilea – chihlimbar, iar al treilea – negru. Tăria romului depinde de țara de origine (producție). Astfel, romul din chile are o tărie maximă de 40°, iar cel columbian – 50°.

Whisky

Pentru dreptul de a fi numit locul de naștere al whisky-ului luptă Scoția și Irlanda. Potrivit legendelor, creatorul de whisky a fost sfântul Patrick, sfântul patron al Irlandei. Cu toate acestea, prima mențiune scrisă despre whisky a apărut în Roll Pipe of Scotland (suluri de trezorerie ale Scoției). Acest lucru s-a întâmplat în anul 1494. Prin secolele XVI-XVII, whisky-ul era produs pe întreg teritoriu al Scoției. Materia primă pentru producerea acestei băuturi era orzul și, uneori, se folosea secara și grâul.

Timp de mai multe secole, producția de whisky irlandez și scoțian era semi-legală. Din cauza taxelor ridicate impuse de britanici, o mare parte din această băutură era făcută în secret, pe ascuns de la „autoritățile fiscale”. Numai în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, autoritățile britanice și-au schimbat principiul impozitării, iar producătorii de whisky au început să-și legalizeze activitățile sale. Până la începutul secolului al XX- lea, whisky irlandez și scoțian au câștigat popularitate în întreaga lume, inclusiv în America. Acest lucru a fost determinat foarte mult de faptul că la sfârșitul secolului al XIX-lea în Europa a pătruns o insectă filoxera – un fel de păduchele, care a provocat daune grave podgoriilor europene, care erau vulnerabile față de acest dăunător. Astfel, a fost subminată producția principalului concurent al whisky-ului – brandy.

Whisky irlandez diferă față de cel scoțian prin faptul, că pentru producerea sa este utilizată tripla distilare, și nu dubla, ca în cazul celui de-al doilea. În plus, whisky irlandez nu are acea aromă de fum, care este caracteristică pentru „fratele” său scoțian. Statele Unite, de asemena, produc whisky. Dintre toate felurile de whisky american cel mai popular este bourbon – un whisky, care este fabricat din porumb, și nu din orz.

În ciuda faptului că alcoolul este mereu prezent în viața de zi cu zi a omului, consumul excesiv al acestuia a fost cenzurat întotdeauna de către societate. Pe o placă de piatră găsită în Egipt, a fost făcută inscripția „Nu te distruge, atunci când stai în pub, nu-ți pierde mintea și nu-ți uita jurămintele tale…”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *